Transformările accelerate din domeniul tehnologiilor financiare au readus în prim-plan o întrebare fundamentală: ce anume conferă valoare și acceptare banilor? În discursul său din 4 mai 2026, Chiara Scotti, Viceguvernator al Băncii Italiei, propune o analiză amplă asupra modului în care formele digitale de bani – monede digitale ale băncilor centrale (CBDC), stablecoins și depozite tokenizate – pot remodela arhitectura monetară, stabilitatea financiară și transmisia politicii monetare. Mesajul central este clar: indiferent de tehnologie, încrederea rămâne fundamentul oricărui sistem monetar.
1. Încrederea – esența banilor, indiferent de formă
Scotti pornește de la o lecție istorică: valoarea banilor nu a derivat niciodată exclusiv din materialul lor, ci din încrederea în instituțiile care îi garantează. Chiar și în era digitală, în care banii devin simple semnale electronice sau tokenuri pe registre distribuite, această realitate nu se schimbă. Tehnologia poate aduce viteză, programabilitate și eficiență, dar nu poate substitui încrederea în instituțiile care asigură convertibilitatea, stabilitatea și acceptarea generalizată.
Astfel, întrebarea esențială nu este dacă CBDC-urile sau stablecoins pot funcționa ca bani, ci ce arhitectură instituțională poate susține un ecosistem monetar sigur, rezilient și eficient.
2. De ce arhitectura contează mai mult decât tehnologia
Discursul subliniază că dezbaterea despre banii digitali nu poate fi redusă la o comparație între instrumente. Ceea ce contează este modul în care acestea interacționează într-un sistem complex: infrastructuri, reguli de convertibilitate, acces la bani ai băncii centrale, interoperabilitate și rolul instituțiilor publice și private.
Diferențele dintre instrumente sunt profunde:
- Stablecoins: circulă ca instrumente private, transferabile, care se pot tranzacționa la prețuri diferite de valoarea nominală. Ele pot funcționa în afara infrastructurii centrale până la momentul răscumpărării.
- Depozitele tokenizate: pot păstra logica sistemului bancar în două niveluri, cu decontare în bani ai băncii centrale și supraveghere strictă.
- CBDC: sunt pasive directe ale băncii centrale, beneficiind de cel mai înalt grad de încredere instituțională.
Prin urmare, arhitectura – publică sau privată, bearer sau non-bearer, ancorată sau nu în bani ai băncii centrale – determină modul în care aceste instrumente afectează stabilitatea și politica monetară.
Citește articolul complet pe mixstiri.ro.
Imagine: Growtika / Unsplash.
